Vlad Voiculescu a făcut un anunț de ultim moment, în urma publicării în Monitorul Oficial a noilor criterii de carantinare a localităților.
După ce în Monitorul Oficial au fost publicate noile criterii de carantinare a localităților, oamenii din Capitală au intrat în panică.
Cu toate acestea, Vlad Voiculescu a transmis un mesaj prin intermediul căruia informează pe toată lumea că Bucureștiul nu va intra în carantină de Paște, căci niciunul dintre criteriile publicate nu duc la luarea unei astfel de decizii.
„Bucureștiul NU se carantineaza de Paști. S-au publicat noile criterii de carantinare a localităților. Nu trăim într-o nouă realitate, doar s-au clarificat/actualizat criteriile care pot duce către o recomandare de carantinare a unei localități.
Nivelul de testare Covid19 devine unul dintre factorii principali, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI. Se definește de asemenea carantinarea zonală. Ca și până acum, decizia de carantinare se ia pe baza mai multor factori, și nu automat. Și nu, noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paște la fel cum nu duceau nici cele vechi. Niciuna dintre deciziile deja anunțate ale guvernului nu se schimbă”, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook, în noaptea de marţi spre miercuri.
A fost prelungită carantina cu 14 zile pentru comuna Chiajna. O măsură similară se aplică și în comunele Cornetu și Dragomirești Vale, unde carantina se prelungește cu șapte zile.